Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sănătatea și natură

Sânzienele galbene – plante binecuvântate de Dumnezeu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

sinziene

Sânzienele galbene (Galium Verum) sunt un simbol al verii, deoarece perioada lor de maximă înflorire este identică cu perioada de maximă strălucire a soarelui. Răspândite în toată ţara, sunt cunoscute şi sub numele de Drăgaica, Floarea lui Sântion, Închegătoare, Sanjuane etc.
Sânzienele erau considerate încă din vremea lui Dimitrie Cantemir, care a scris despre ele, divinităţi antropomorfe şi reprezentări fitomorfe (florile de sân­ziene), celebrate la solstiţiul de vară, în noaptea de 23 spre 24 iunie, moment în care se sărbătoreşte ziua cea mai lungă din an. Zânele bune erau slăvite cu dansuri în costume populare împodobite cu flori de sânziene, focuri uriaşe în afara satelor ce ţineau toată noaptea, scăldatul tinerilor pe întuneric şi alegerea Drăgaicei, cea mai frumoasă fată din horă. Satele se întreceau în sărbătorit. Legendele spuneau că zânele nemulţumite pot aduce vijelii şi grindină – ameninţări serioase la ceea ce urmau să pună ţăranii pe masă în acel an. Aceste fiinţe supranaturale sunt asociate în mod direct cu florile de sânziene.
lDescriere
Tulpina Sânzienelor este zveltă, destul de înaltă (până la un metru) şi împodobită cu flori mărunte, galben-aurii, dispuse în mici ciorchini, ca florile de liliac, şi care văzute de la distanţă seamănă cu o ploaie de stele. Mirosul florilor este asemănător cu cel al mierii, fiecare din ele având patru petale, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu, deoarece fiecare floare poartă cu ea semnul Sfintei Cruci. Frunzele sunt foarte înguste şi ascuţite, pufoase pe partea inferioară. În contradicţie cu mirosul său dulce-îmbătător, gustul este foarte amar, fiind un indiciu al proprietăţilor tonice şi drenante ale acestei plante. Din punct de vedere terapeutic, Sânzienele îşi merită renumele de plantă magică, având în egală măsură proprietăţi vindecătoare, de înfrumuseţare şi chiar de imunizare faţă de boală.
Sânzienele galbene cresc în fâneţe, pe coastele bătute de soare şi pe culmile calcaroase din întreaga ţară. Este o plantă care preferă locurile deschise, însorite şi ceva mai uscate, fiind întâlnită cu predilecţie în zonele deluroase, deşi poate fi găsită din câmpie până în zona montană.
lRecoltare
Părţile aeriene ale plantei se recoltează în timpul înfloritului (mai-august), tăindu-se la 3-5 cm dea­supra solului. Se usucă la umbră, în strat subţire. Se întorc zilnic. Prin uscare, dintr-un kilogram de plantă proaspăt culeasă obţinem aproape un sfert de kilogram de plantă uscată.
lReţete pentru uz intern
Pulberea de Sânziene galbene. Florile uscate se macină fin cu râşniţa de cafea, apoi se cern. În principiu, doza la adulţi este de o linguriţă (circa 15 g) de trei ori pe zi. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, apoi se înghite cu puţină apă. La copiii între 2 şi 12 ani doza se înjumătăţeşte, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime sau chiar la un sfert.
Tinctura de Sânziene galbene. Sânzienele galbene uscate se macină cu râşniţa de cafea până se obţine o pulbere. Se pun 20 de linguri de pulbere proaspăt măcinată într-un litru de alcool de 50 de grade (o jumătate de litru de alcool alimentar îndoit cu apă) sau într-un litru de rachiu natural. Se lasă la macerat 12-14 zile, agitându-se zilnic vasul în care sunt puse. În final, se stoarce, se filtrează şi se toarnă în sticluţe mici, închise la culoare.
Maceratul de Sânziene galbene. Într-un litru de apă se pun 4-6 linguri rase de pulbere de plantă. Se lasă la macerat la temperatura camerei timp de 8 ore. Se filtrează şi se consumă imediat sau în maximum 8-10 ore dacă este ţinut la frigider şi 2-4 ore dacă este ţinut la temperatura camerei.
lReţete pentru uz extern
Extractul fluid de Sânziene galbene. Se pun 20 de linguri de pulbere de Sânziene într-un vas; se adaugă apoi alcool de 75 de grade (trei părţi alcool alimentar de 90 de grade şi o parte apă) atât cât să cuprindă pulberea şi să rămână o peliculă de alcool de 1 cm deasupra. Se lasă la macerat vreme de 14 zile, apoi se stoarce şi se filtrează. Tinctura astfel obţinută se pune într-o farfurie întinsă, curată şi se lasă vreme de 12-24 de ore la evaporat, până când volumul scade de trei ori. Se obţine o pastă închisă la culoare şi foarte parfumată, cu virtuţi vindecătoare deosebite. Singurele inconveniente ale acestei forme de administrare sunt prepararea destul de laborioasă şi termenul scurt de garanţie al extractului – 7 zile în condiţiile depozitării la frigider.
Unguent de Sânziene galbene. Prepararea untului clarifiat: într-un vas metalic se pune un pachet de unt, după care vasul se pune la foc potrivit. Se lasă pe foc până când untul devine lichid şi începe să facă spumă. Din acel moment, vom începe să scoatem spuma (pe care apoi o vom arunca), până când untul se va limpezi într-atât încât să vedem fundul vasului. Atunci dăm deoparte untul de pe foc şi, înainte să se răcească, turnăm numai partea limpede într-un alt vas.
Prepararea propriu-zisă a unguentului: după ce am turnat untul clarifiat din vasul în care s-a făcut clarifierea, cu puţin înainte de a se întări se adaugă două linguri de extract fluid de Sânziene galbene, obţinut după reţeta anterior descrisă. Se amestecă foarte repede şi energic cele două componente până se omogenizează, după care unguentul astfel obţinut se depozitează la rece.
lCe boli se tratează cu ajutorul Sânzienelor galbene
Hernia – se administrează o lingură de tinctură de Sânziene în jumătate de cană de apă, de trei ori pe zi, între mese. Tratamentul durează 49 de zile, timp în care mesele vor fi moderate din punct de vedere cantitativ, vor fi evitate alimentele care balonează sau constipă, nu se vor face eforturi mari. Suplimentar, înainte de masă, se ia un vârf de cuţit de pulbere de chimen şi unul de Sânziană galbenă, iar după masă un vârf de cuţit de chimen şi unul de cuişoare măcinate.
Tratamentul adjuvant al cistitei şi al bolilor renale – se iau 1-2 linguriţe de tinctură de Sânziene, diluate în 100 ml de apă, de trei ori pe zi. Este un tratament indicat cu precădere contra cistitei, cistitei cu hematurie, uretritei, nefritei şi calculilor renali.
Bolile tiroidiene – se beau zilnic 3 căni de macerat, întotdeauna pe stomacul gol, pentru următoarele afecţiuni: hipertiroidie: pentru o eficienţă mărită, maceratul poate fi făcut cu 2-3 linguri de Sânziene şi 2-3 linguri de Turiţa mare (Agrimonia eupatoria). Tratamentul durează minimum şase luni; hipotiroidie: pentru o eficienţă mărită, maceratul poate fi făcut cu 2-3 linguri de Sânziene şi 2-3 linguri de coji verzi de nucă (uscate şi măcinate). Tratamentul durează 12-24 de luni.
Epilepsie şi boli nervoase – se beau zilnic trei căni de macerat de Sânziene galbene, întotdeauna pe stomacul gol. Tratamentul durează minimum trei luni.
Boli de piele – se face un ceai detoxifiant de Sânziene galbene şi Panseluţă sălbatică (Trei fraţi pătaţi – Viola tricolor). Se bea un litru de ceai pe zi, pe stomacul gol, până la ora prânzului (12.00). Tratamentul durează 14 zile minimum şi este indicat pentru vindecarea dermatozelor rebele, a eczemelor vechi şi a psoriazisului. Pentru o mai mare eficienţă a tratamentului este bine să fie ţinut şi un regim alimentar cu conţinut redus de toxine şi cu multe fructe şi crudităţi.
Tratamentul cicatricelor vechi, al erupţiilor şi al plăgilor psoriazice de gravitate mică – se aplică de 1-3 ori pe zi unguent de Sânziene. Pe răni deschise şi infecţii acute nu se aplică acest unguent, deoarece sub pelicula sa se creează un mediu de anaerobioză care favorizează declanşarea unor infecţii ori agravarea lor.
Imunizarea la boli – îmbăierea copiilor în infuzie de Sânziene era un remediu clasic pentru a-i feri de boli tot anul şi pentru a-i ajuta pe bătrâni să-şi păstreze tinereţea. Se spunea că persoanele care se îmbăiază cu Sânziene sau poartă Sânziene la brâu în preajma nopţii de Sânziene, vor fi ferite de dureri de spate toată iarna. Femeile purtau Sânziene la brâu pentru a fi ferite de dureri de mijloc.
lCosmetică
Elixir de frumuseţe cu Sânziene galbene. Dintre toate formele de utilizare a Sânzienelor, cea mai populară este baia. Se spune că scăldatul în infuzia de flori de Sânziene transferă farmecul şi magia florilor sale aurii asupra femeilor care se îmbăiază cu ea. Cel mai potrivit moment pentru a face baie de Sânziene pentru înfrumuseţare este cu două zile înainte de lună plină, la ceas de seară. După baie, este foarte indicat – mai ales pentru femeile cu o piele mai uscată – masajul cu unguent de Sânziene. Pielea trebuie menţinută mereu umedă în timpul executării masajului, avându-se grijă în acelaşi timp să nu se pună o cantitate de preparat prea mare, care să nu poată fi absorbită de piele.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului

Mădălina Opriș

Publicat

în

15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea